Shaul Carmel Poporul care nu-si merita conducatorii             Nenorocirea care s-a abatut asupra poporului turc, si care s-a soldat cu 12000 de morti, 35000 de raniti si 40.000 de disparuti, m-a indurerat ca pe fiecare dintre noi, dar nu numai...
Nenorocirea aceasta mi-a reamintit de alta pe care o traiesc, pe care o traim cu totii, si n-o prea luam in seama. Pentru ca ea nu se soldeaza imediat cu morti, raniti si disparuti, ci ne macina pe dinauntru, ne afecteaza si ucide in timp cel mai frumos lucru din noi, daca il mai avem: umanismul, generozitatea, dragostea pentru semenii nostri, pentru altii.
            Credeam, in naivitatea mea, ca tot poporul meu a plins, ca mine, cind am vazut echipa de salvare israeliana, militarii nostri scotind de sub darimaturi, dupa o suta de ore de calvar, pe copila Siran Franco. Credeam. Sperasem ca tinarul acela pe care il vazusem la televizor asteptind pe aeroportul Ben Gurion plecarea sa se distreze in Turcia in ziua cutremurului sau a doua zi este o exceptie. O malformatie pe trupul sanatos al poporului, un mic monstru, needucat, nescolit, care nu stie mai mult decit sa-si scuture burta si sa strige rizind ca e "action" sa te distrezi, cind altii sufera si pling. Sperasem ca e o exceptie. Din pacate m-am inselat.
        L-am auzit pe dregatorul din Kiriat Malahi, pe Lior Catav, pe "religiosul" care conduce administratia acestei localitati, ca nu trebuie sa-i ajutam pe turci la nenorocire. Am auzit o localnica din Kiriat-Gat ca banii care ii cheltuieste guvernul nostru ajutind sinistratii - printre care si israelieni aflati acolo in clipele cutremurului - i se cuvin ei deoarece este somera. Primarul din Kiriat Malahi, omul cu frica lui Dumnezeu in piept, omul pe care credinta il invata ca "daca salvezi un singur om, o singura fiinta, e ca si cum ai fi salvat o lume intreaga", tocmai acesta isi acuza conducatorii, conducerea tarii, ca fac ceea ce "insusi Dumnezeu nu ar face". De ce? Pentru ca si-a condus orasul prost, a facut datorii inadmisibile, n-a respectat legile. Nici guvernul si nici turcii nu sint vinovati ca s-a "taiat'" apa, ca s-au oprit robinetele in Kiriat Malahi. Nici guvernul acesta si nici turcii nu sint vinovati ca locuitoarea din Kiriat Gat nu lucreaza de trei ani si traieste din asistenta sociala. Nu stiu de ce, dar am impresia ca in acesti trei ani - sa ma ierte daca gresesc - nici nu si-a cautat serios de lucru. Statul oricum ii da ca ajutor zeci de mii de sekeli, bani nemunciti. Dar tot el, Guvernul, tot ei, Conducatorii, sint vinovati. El, Statul, ei, Conducatorii au trimis echipe de salvare in Turcia, asistenta sinistratilor, haine si medicamente. Vina e a lor, spun acestia, vina e a lor, spune poporul. Acelasi popor care l-a acuzat pe Mose Rabeinu ca l-a scos din Egipt fara voia lui, ca vrea "oala cu carne", acelasi popor care l-a acuzat pe Hordus ca s-a inchinat la vulturul roman ca sa le fie lor, oamenilor, poporului lui Israel, bine. Nu poporul a vrut ci El, Regele.
            As putea sa insir, aici pe hirtie, zeci de alte exemple din istoria noastra indelungata care pot ilustra indaratnicia noastra, rea-vointa noastra. Daca zicala "Fiecare popor isi are conducatorii pe care ii merita" este buna, aplicabila si adevarata pentru toata lumea, pentru toate popoarele lumii, pentru noi, ea este falsa, neadevarata. La noi, pentru noi, e valabila parafraza acestei zicale: Fiecare popor isi are conducatorii pe care nu-i merita. Iata, pina si-n asta sintem unici. Noi, poporul care nu-si merita conducatorii, care nu se lasa reprezentat, care nu-si asculta si nu-si iubeste conducatorii. Asa a fost intotdeauna, asa este si astazi. Tragedia care ne macina in timp, aceasta este.

Articol aparut in ziarul "Ultima ora"