Roxana Sorescu
Revista "Luceafarul"
Nr. 38 (291) serie noua
16.10.1996
Poezia - ca lava
 
        "Un scriitor este o fiinta care, daca nu se exprima, moare. Shaul Carmel, fara poezia scrisa in limba romana, ar fi un trup fara suflet.
        Urgenta existentiala a exprimarii - aceasta este pecetea pe care o poarta, in toate etapele devenirii sale de cateva zeci de ani, poezia lui Shaul Carmel. La care se adauga o inzestrare naturala pentru organizarea muzicala a poemului si pentru disciplinarea magmei sentimentale in forme traditional constituite. Intre forta care preseaza din interior si tiparul formei impuse cu vointa se naste o tensiune a contrariilor care se poate regasi in toate poemele si la toate nivelele. Cand poezia contemporana s-a eliberat de prozodie, Shaul Carmel isi trage din incordarea pe care o stabileste intre tematica si prozodie o sursa de lirism. Incordarea, tensiunea intre stari de spirit concomitente si care, in imprejurari normale, s-ar exclude reciproc, dublata de o profunda constiinta a fragilitatii clipei, creaza o atmosfera in acelasi timp halucinanta
si violenta. Intre semetie si disperare, intre lamento si provocare, poezia lui Shaul Carmel isi afla o familie spirituala nu numai in cartile Vechiului Testament, ci si printre poetii romani revoltati si mesianici, de la Octavian Goga la Aron Cotrus si la Mihai Beniuc. Nu cred ca este o familie spirituala
datata: tipologia e permanenta, chiar daca istoria o pune la un moment dat in umbra. Istoria Romaniei nu mai selecteaza marile tragedii ale cautarii unui loc al identitatii sub soare; dar istoria Israelului traieste cu acuitate drama invingerii obstacolelor - si astfel, o comunitate spirituala vie in prima jumatate a secolului in Transilvania se gaseste continuata, la sfirsitul veacului, de un poet din traditia vetero- testamentara din care ea insasi se inspirase. Bucla istoriei se prelungeste peste mii de kilometrii si nu stim daca
se va inchide vreodata.
        Poet al contraatelor, Shaul Carmel exceleaza in trairea a doua directii divergente: una este evadarea din cotidian in universul etern al sensului divin; alta este ancorarea intr-un cotidian pus sub semnul tutelar al nefiintei, care il vegheaza si ii intareste forma de manifestare. Prima este o tema a ardentei, cea de a doua - a deznadejdiei, eu cat mai reprimate cu atat mai puternice. Viziunea de o tristete pustiitoare dintr-un poem apocaliptic alterneaza cu implorarea pasionata, in care se regaseste spiritul milenar al Psalmilor (...)
        Poezia cotidianului, dominat intotdeauna de un trecut care se afla sub semnul ireversibil al nefiintei, aminteste de cel mai bun Beniuc, cel al debutului si al batranetii sale poetice. (In proiectata antologie a literaturii romine, cel mai rafinat estet istoric al ei, I. Negoitescu, alesese 14 poezii de Emineseu si tot atatea de Beniuc). <<Nu poti vorbi? Nu poti sa-mi spui nimie?/ Atunci ma duc, pun apa in ibric,/ Sa bem cafea din cea <<facuta prost>>./ Iti amintesti? Nu? N-are nici un rost?/ Nu poti sa bei cum nu mai poti vorbi?/ ... lar am ramas noi doi. Noi doi, noi doi./ Afara ceru-atarna plin, greoi/ Gata sa ma rupa, sa ma franga,/  Dumnezeu ma doare-n partea stinga.>> (Noi doi)
        Interesant este ca, in Israel, Shaul Carmel pare a fi receptat mai ales pentru poemele sale cu inspiratie din imediatul istoric si politic, pentru tonul pamfletar si deschis angajat.
        Cea mai clocventa caracterizare mi se pare a fi dat-o Al. Mirodan, in Dictionarul neconventional al scriitorilor romani de limba romana: <<Scrisul lui Shaul Carmel seamana cu o femeie care, de la distanta nu-ti spune nimic, dar de indata ce te apropii de ea simti o privire arzanda si o rasuflare animala ce nu te lasa indiferent."

                                     Roxana Sorescu ,,Luceafarul", nr. 38(291), scrie noua, 16 X 1996